În ultima perioadă, ne întrebăm cum să motivăm elevii, cum să-i determinăm să vină cu placere la școală? De asemenea, ne dorim ca aceștia să se implice activ în demersul învățării și în viața școlii și nu găsim întotdeauna cele mai eficiente modalități de a atinge aceste obiective.
Educația nonformală se corelează cu modalități prin care se poate construi un mediu şcolar în care toţi elevii să se simtă confortabil şi bineveniţi.
Educația nonformală este acel tip de educație care vine în completarea celei formale cu o abordare puternic individualizată pe nevoile și interesele educabililoreste cu siguranță un element esențial, un instrument de învățare pe tot parcursul vieții.
Educația nonformală are urmatoarele caracteristici:
- Se concentrează pe nevoile cursanților
- Cursantul este o resursă importantă de informative
- Subliniază activități relevante și rezultate practice.
Cel care oferă educație nonformală se numeste FACILITATOR și este acela care ghidează grupul/educabilul spre a analiza problemele, a găsi solutii, a-și exprima ideile, a ajuta la construirea unor relații de grup.
Educația nonformală le oferă tinerilor posibilitatea de a dezvolta valorile lor, abilitățile și competențele, altele decât cele dezvoltate în cadrul educației formale. Aceste competențe (numite “soft skills”), includ o gamă largă de competențe interpersonale, cum ar fi: spirit de echipă, de organizare și de gestionare a conflictelor, conștientizare interculturală, leadership, planificarea, organizarea, coordonarea și rezolvarea problemelor practice, abilitățile, munca în echipă, încrederea în sine, disciplina și responsabilitatea. Ce este special la acest tip de educație este faptul că indivizii, participanții sunt actorii activ implicați în procesul de învățământ / învățare. Metodele care sunt utilizate oferă tinerilor instrumentele necesare pentru a dezvolta în continuare abilități și atitudini (învățare prin practică). Educația „non-formală” nu este nestructurată, procesul de învățare non-formală este proiectat în așa fel încât creează un mediu în care cursantul este propriul architect în dezvoltarea competențelor sale.
Printre caracteristicile metodelor specifice educației nonformale se numără:
- au obiective de învăţare clare
- dezvoltă toate tipurile de competenţe (cunoştinţe dar mai ales abilităţi şi atitudini)
- sunt active, creative şi interactive
- au caracter participativ şi experienţial
- au caracter inovativ (nu fac parte din categoria “metode clasice”)
- au un grad de aplicabilitate mare.
Metodele sunt centrate pe:
- Participare (tinerii să participe în mod activ)
- Acțiune-orientată (există întotdeauna o idee centrală)
- Învățarea experiențială ( întotdeauna se trece printr-o experiență )
- Centrare pe elev (activitatea se bazează pe experiențele anterioare și cunoștințele tânărului)
- Cooperare în învățare (un grup de tineri își îndeplinește sarcinile necesare în colaborare)
- Munca în echipă (grupul este o sursă de învățare; membrii grupului să învețe unii de la alții)
- Rezolvarea problemelor (de multe ori există sarcini dificile
- Rezolvarea conflictelor (rezolvarea conflictelor în cadrul grupului este o sarcină frecventă și o sursă valoroasă de învățare).
Educaţia în aer liber este o formă organizată de învăţământ (şcolarizare) care se desfăşoară în aer liber, tratează despre şi pregăteşte pentru – viaţa în aer liber. Scopurile uzuale ale educaţiei în aer liber sunt:
– învăţarea modului de învingere a greutăţilor;
– dezvoltarea personală şi îmbunătăţirea relaţiilor sociale;
– dezvoltarea unei relaţii mai strânse cu mediul înconjurător.
Ea se bazează pe filozofia, teoria şi practica educaţiei experienţiale şi a educaţiei ecologice, dezvoltând la elevi înţelegerea şi aprecierea de sine, a celor din jur şi a lumii naturale.
Camil Filimon- Coordonator Lider
